
INTERVENTIA MINISTRULUI DE EXTERNE AL REPUBLICII CUBA, FELIPE PEREZ ROQUE, LA A 59-a SESIUNE A ADUNARII GENERALE A NATIUNILOR UNITE, NEW YORK, 24 SEPTEMBRIE 2004
Domnule Presedinte,
În fiecare an îndeplinim la Natiunile Unite acelasi ritual. Asistam la dezbaterile generale stiind dinainte ca strigatul de justitie si pace al tarilor noastre subdezvoltate va fi din nou ignorat. Totusi, noi insistam. Stim ca avem dreptate. Stim ca într-o zi vom cuceri dreptatea sociala si dezvoltarea. De asemenea, stim ca acestea nu ne vor fi daruite. Stim ca popoarele trebuie sa le smulga celor care astazi ne refuza dreptatea, pentru ca îsi sustin opulenta si aroganta dispretuindu-ne durerea. Dar nu va fi asa mereu. O spunem astazi cu mai multa convingere ca niciodata pâna acum.
Acestea fiind spuse, si stiind – asa cum stim – ca vor deranja pe unii dintre cei puternici – putini – aici prezenti, si mai stiind ca sunt împartasite de multi, Cuba va spune acum câteva adevaruri pe numele lor:
Primul: Nu exista, dupa agresarea Irakului, Organizatia Natiunilor Unite, înteleasa ca for util si divers, bazat pe respectarea drepturilor tuturor si cu garantii pentru Statele mici.
Traieste cel mai prost moment din deja urmatorii 60 de ani. Lâncezeste. Respira greu, simuleaza, dar nu functioneaza.
Cine a priponit Natiunile Unite, acea organizatie careia Presedintele Roosevelt i-a pus numele? Presedintele Bush.
Al doilea: Trupele nordamericane trebuie retrase din Irak.
Dupa ce viata a peste 1 000 de tineri nordamericani a fost sacrificata inutil pentru a servi interesele unei camarile degenerate de amici si parteneri, si dupa moartea a peste 12 000 de irakieni, este limpede ca singura iesire pentru ocupant în fata unui popor rasculat este sa recunoasca imposibilitatea de a-l domina si sa se retraga. În ciuda monopolului imperial din domeniul mijloacelor de comunicare, popoarele au ajuns întotdeauna la adevar. Într-o zi, responsabilii si complicii lor se vor afla fata în fata cu Istoria si cu popoarele lor ca sa dea seama de consecintele actelor lor.
Al treilea: Nu exista, deocamdata, reforma valabila, reala si utila a Natiunilor Unite.
Ar trebui ca superputerea care a mostenit singura prerogativa imensa de uzufruct al unei ordini concepute pentru o lume bipolara, sa renunte la privilegii. Si n-o va face.
De pe acum stim ca privilegiul anacronic de veto se va mentine, ca Consiliul de Securitate nu va putea fi democratizat cum ar trebui, nici extins cu tari din Lumea a Treia, ca Adunarea Generala va continua sa fie ignorata si ca Natiunile Unite vor continua sa joace dupa cum o dicteaza interesele impuse de super-putere si aliatii ei. Avem tarile Nealiniate care sapam transee pentru a apara Carta Natiunilor Unite, pentru ca altminteri ar fi rescrisa si sters din ea orice urma de principii ca egalitatea suverana a Statelor, neinterventia si nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu recurgerea la forta.
Al patrulea: Puternicii conspira pentru a ne dezbina.
Cele peste 130 de tari subdezvoltate trebuie sa construim un front comun de aparare a intereselor sacre ale popoarelor noastre, a dreptului nostru la dezvoltare si pace. Sa revitalizam Miscarea Tarilor Nealiniate. Sa consolidam Grupul celor 77.
Al cincilea: Modestele obiective ale Declaratiei Mileniului nu vor fi îndeplinite. Vom ajunge la a cincea aniversare a summit-ului în cea mai proasta situatie.
- Ne-am propus sa reducem la jumatate pâna în 2015 cifra de 1,276 miliarde de oameni care traiesc în saracie extrema, cifra din anul 1990. Ar fi nevoie sa iasa din aceasta stare 46 de milioane de oameni saraci în fiecare an. Totusi, excluzând China, între 1990 si anul 2000 saracia extrema s-a „îmbogatit” cu înca 28 de milioane de persoane. Saracia nu scade, creste.
- Am vrea sa scada cifra la jumatate pâna în 2015 a celor 842 de milioane de înfometati înregistrati în lume. Ar trebui sa scada cu 28 de milioane pe an. Totusi, abia daca s-a mai redus cifra cu 2,1 milioane de înfometati pe an. În acest ritm tinta va fi atinsa în anul 2215, cu doua sute de ani mai târziu decât s-a prevazut si asta numai daca specia noastra supravietuieste distrugerii mediului de viata.
- Ne-am proclamat aspiratia de a atinge în 2015 învatamântul primar universal. Totusi, peste 120 de milioane de copii, 1 din 5 de aceasta vârsta scolara, nu merg la scoala. Dupa datele UNICEF, în ritmul actual, tinta va fi atinsa dupa anul 2100.
- Ne-am propus sa reducem cu doua treimi mortalitatea infantila sub cinci ani. Reducerea este simbolica: din 86 de copii care mureau la mia de nascuti vii în 1998, acum mor 82. Continua sa moara în fiecare an 11 milioane de copii din cauza bolilor care pot fi prevenite sau tratate, ai caror parinti se vor întreba pe buna dreptate ce rost mai au reuniunile noastre.
- Am spus ca vom acorda atentie nevoilor speciale ale Africii. Totusi, s-a facut foarte putin. Popoarele africane n-au nevoie nici de sfaturi, nici de modele straine, fara resurse financiare si acces la piete si tehnologii. A ajuta Africa nu ar fi un act de caritate, ci de justitie; ar însemna plata unei datorii istorice de secole de exploatare si jaf.
- Ne-am angajat sa stopam si sa începem sa rezolvam pentru 2015 epidemia de SIDA. Totusi, în 2003 au murit aproape 3 milioane de oameni. În acest ritm, în 2015 vor fi murit, numai din aceasta cauza, 36 de milioane de persoane.
Al saselea: Tarile creditoare si organismele financiare internationale nu vor cauta o solutie justa si durabila a datoriei externe. Ne prefera datornici, adica vulnerabili. De aceea, chiar daca am platit 4,1 milioane de miliarde de dolari ca dobânzi la datorie în ultimii 13 ani, datoria noastra a crescut de la 1,4 milioane de miliarde la 2,6 milioane de miliarde. Adica, am platit de trei ori ceea ce datoram si acum datoria noastra este dubla.
Al saptelea: Suntem noi, tarile subdezvoltate cei care finanteaza risipa si opulenta tarilor dezvoltate. În timp ce în 2003 ne-au dat ca Ajutor Oficial pentru Dezvoltare 68 400 milioane de dolari, noi le-am dat ca plata pentru datorie 436 000 milioane de dolari. Cine pe cine ajuta?
Al optulea: Lupta contra terorismului nu poate fi câstigata dcât prin cooperarea tuturor tarilor si cu respectarea Dreptului International, si nu cu bombardamente masive, nici cu razboaie preventive asupra unor „colturi obscure de lume”. Ipocrizia si standardul dublu trebuie sa înceteze. Sa dai refugiu în Statele Unite celor trei teroristi de origina cubaneza este un act de complicitate cu terorismul. Sa pedepsesti cinci tineri luptatori antiteroristi cubanezi, si familiile lor, este o crima.
Al noualea: Dezarmarea generala si totala, inclusiv dezarmarea nucleara, este astazi imposibila. Raspunderea revine unui grup de tari dezvoltate care sunt cele care vând cel mai mult si cumpara arme. Totusi, trebuie sa luptam pentru ea. Trebuie sa pretindem ca cele peste 900 de miliarde care azi sunt destinate în fiecare an cheltuielilor militare sa fie folositi pentru dezvoltare, si
Al zecelea: Exista resurse financiare pentru a garanta dezvoltarea durabila a tuturor popoarelor de pe planeta, dar lipseste vointa politica a celor care domina lumea.
Un impozit pentru dezvoltare de abia 0,1% din tranzactiile financiare internationale ar genera resurse de aproape 400 de miliarde de dolari anual.
Iertarea de datoria externa a tarilor subdezvoltate le-ar permite sa dispuna pentru dezvoltarea lor de nu mai putin de 436 miliarde de dolari anual, bani pe care astazi îi dedica platii datoriei.
Daca tarile dezvoltate si-ar îndeplini angajamentul de a aloca 0,7% din Produsul National Brut ca ajutor oficial pentru dezvoltare, contributia lor s-ar ridica de la 68 400 milioane cât este acum la 160 000 milioane de dolari pe an.
În fine, Excelente, vreau sa exprim clar convingerea profunda a Cubei ca cele 6,400 de miliarde de oameni care locuim pe aceasta planeta si care, conform Cartei Natiunilor Unite, avem drepturi egale, avem nevoie imperioasa de o noua ordine, o ordine în care lumea sa nu mai stea, ca acum, cu sufletul la gura sa vada rezultatul alegerilor dintr-o noua Roma, alegeri la care va participa numai jumatate din votanti si se vor cheltui aproximativ 1 500 milioane de dolari.
Nu exista descurajare în cuvintele noastre, trebuie sa fie clar. Suntem optimisti pentru ca suntem revolutionari. Credem în lupta popoarelor si suntem siguri ca vom cuceri o noua ordine mondiala bazata pe respectarea dreptului tuturor; o ordine bazata pe solidaritate, pe justitie si pace, bazata pe ce are mai bun cultura universala si nu pe mediocritate si forta bruta.
Despre Cuba, pe care nici blocade, nici amenintari, nici uragane, nici secete, nici forta umana sau a naturii n-o pot abate de la drumul ales, nu voi spune nimic.
La 28 octombrie, aceasta Adunare Generala va dezbate si va vota pentru a 13-a oara o rezolutie asupra blocadei impuse poporului cubanez. Din nou etica si principiile vor înfrânge aroganta si forta.
Închei amintind cuvintele pe care acum 25 de ani le-a rostit în acest loc Presedintele Fidel Castro:
„Zanganitul armelor, limbajul amenintator al prepotentei pe scena internationala trebuie sa înceteze. Ajunge cu iluzia ca problemele lumii se pot rezolva cu armele nucleare. Bombele pot ucide înfometati, bolnavi, ignoranti, dar nu pot ucide foamea, bolile, ignoranta. Si nici nu pot ucide revolta dreapta a popoarelor...”
Va multumesc.